Poveste de Craciun
(Paolo Coelho)

O veche si cunoscuta legenda povesteste ca in mandrele paduri de odinioara ale Libanului s-au nascut trei cedri. Dupa cum stie toata lumea, cedrii au nevoie de mult timp ca sa creasca si acei copaci au petrecut veacuri indelungi cugetand la viata, la moarte, la natura, la oameni.

Au fost de fata la sosirea unei expeditii din Israel, trimise de catre Solomon, iar mai apoi au vazut pamantul acoperit de sange in timpul bataliilor cu asirienii. I-au cunoscut pe Iezabel si pe profetul Ilie, dusmani de moarte. Au fost martori la nascocirea
alfabetului si-au fost uluiti de caravanele care treceau, cu poveri de panzeturi colorate.

Intr-o buna zi s-au hotarat sa discute despre viitor.

- Dupa toate cate le-am vazut – zise primul cedru – vreau sa fiu prefacut in tronul celui mai puternic imparat de pe pamant.

- Mie mi-ar placea sa fac parte din ceva care sa preschimbe pentru totdeauna Raul in Bine -, comenta cel de-al doilea.

- In ce ma priveste, as vrea ca oamenii, ori de cate ori ma vor privi, sa se gandeasca la Dumnezeu – a fost raspunsul celui de-al treilea.

S-a mai scurs o vreme si s-au ivit niste taietori de lemne. Cedrii au fost taiati si incarcati pe o corabie ca sa fie dusi departe.

Fiecare dintre copacii aceia avea o dorinta, dar realitatea nu intreaba niciodata ce-ar avea de facut cu visele; primul a slujit la construirea unui adapost pentru vite, iar prisoasele i-au fost folosite ca sa propteasca fanul. Al doilea copac a devenit o masa
foarte simpla care a fost vanduta apoi unui negustor de mobile. Intrucat lemnul celui de-al treilea copac nu si-a gasit cumparatori, a fost taiat si stivuit in depozitul unui mare oras.

Nefericiti, ei se tanguiau: “Lemnul nostru era deosebit, dar nici unul nu si-a gasit ceva frumos ca folosinta.”

S-a mai scurs o vreme si, intr-o noapte spuzita de stele, o pereche care nu-si putuse gasi nici un loc unde sa se oploseasca, s-a hotarat sa-si petreaca noaptea in staulul ce fusese construit din lemnul primului copac. Femeia striga in durerile facerii si in
cele din urma a nascut chiar acolo, asezandu-si pruncul in fanul si printre lemnele care-l sprijineau.

In aceeasi clipa, primul cedru a inteles ca visul ii fusese implinit: acolo era cel mai mare dintre toti imparatii pamantului.

Ani de zile dupa aceea, intr-o casa modesta, mai multi barbati s-au asezat in jurul unei mese care fusese facuta din lemnul celui de-al doilea cedru. Unul din ei, inainte de-a incepe ceilalti sa manance, a spus cateva cuvinte despre painea si vinul pe care le avea in fata.

Si cel de-al doilea cedru a inteles in aceeasi clipa ca el sustinea nu doar un pahar si o bucata de paine, ci legamantul dintre om si Dumnezeire.

A doua zi au fost scosi doi dulapi din cel de-al treilea cedru si asezati sub forma de cruce. Au proptit-o intr-o fundatura si dupa cateva ceasuri au adus un barbat crunt ranit si l-au pironit pe lemnul ei. Ingrozit, cedrul isi plangea mostenirea barbara pe care
I-o lasase viata.

Nu trecuse nici trei zile, si cel de-al treilea copac si-a inteles totusi menirea: barbatul care fusese batut in cuie pe el era acum Lumina care lumina totul. Crucea injghebata din lemnul lui nu mai era un simbol al torturii, ci se preschimbase intr-un semn de izbanda.

Cum se intampla totdeauna cu visele, cei trei cedri din Liban si-au vazut implinindu-li-se soarta dorita -, dar nu asa cum isi inchipuisera ei ca avea sa fie.

Povestea lui Mos Nicolae

            Din timpurile biblice exista o reteta de cumintire a copiilor, macar pentru o perioada de timp din an, mai mica sau mai mare, in luna decembrie. Cand afla copilul de venirea dragului de Mos Nicolae, parca i se risipeau din minte toate ideile “poznase”. Nu este cuminte, nu vine Mosul, deci nu primeste daruri. Se pune odorul pe cumintenie, ba chiar si pe post, doar, doar o veni Mosul Nicolae. Dar cine-i acest Mos atat de indragit?
           Viata aleasa a unui om Mos Nicolae este de fapt Sfantul Nicolae, cel care este sarbatorit pe 6 decembrie. Numele de Nicolae se traduce prin sintagma ”biruitorul de popor, biruitorul raului”. Potrivit legendelor referitoare la viata sa, Sfantul Nicolae a trait la sfarsitul secolului al III lea, inceputul secolului al IV lea, dupa Hristos, in timpul imparatilor Diocletian si Maximilian. S-a nascut in Myra, o localitate din Turcia actuala. La 17 ani, Sfantul Nicolae era deja preot. Tanarul parinte se remarca printr-o bunatate fara margini si prin puterea credintei sale. La 30 de ani, datorita meritelor sale, Sfantul Nicolae a ajuns Episcop de Myra, orasul-port la Marea Mediterana. Au intrat in legenda calatoriile pe care Sfantul le facea prin tara sa, impartind cadouri nevoiasilor. Sfantul Nicolae provenea dintr-o familie foarte bogata, iar dupa ce parintii sai au murit, spune legenda, Sfantul si-a donat intreaga avere oamenilor saraci.Fapte bune si legende

Una din intamplarile care au stat la baza fiintarii mitului lui Mos Nicolae este povestea celor trei surori ajutate de Sfantul Nicolae. Fetele aveau petitori, dar nici una nu avea zestre, tatal lor fiind foarte sarac. Din aceasta cauza nu aveau cum sa se marite. Episcopul Nicolae s-a hotarat sa le ajute. Cand fata cea mare era gata de maritis, Sfantul Nicolae a aruncat in casa, noaptea, un sac de aur. Atunci cand cea de-a doua fata se pregatea sa se marite, a primit si ea, in mod misterios, un sac cu aur. Insa, cand a venit vremea maritisului pentru cea mai mica dintre fete, tatal lor era hotarat sa afle cine este acela care le ajuta pe fetele sale. A ramas trez peste noapte. L-a vazut pe Sfantul Nicolae cum arunca un sac cu aur in casa. Legenda spune ca Sfantul Nicolae s-a urcat pe acoperis si a aruncat cel de-al treilea sac prin cosul sobei. Din cos, sacul “de zestre” a cazut pe o soseta care era pusa la uscat. Din legenda s-a nascut un obicei: pui soseta / papucul si vine cadoul, dar trebuie sa meriti! Tatal fetelor a vazut ce s-a intamplat, iar Sfantul Nicolae l-a rugat sa pastreze secretul. Dar, “intamplator”, toti au aflat de minune. De atunci, de fiecare data cand cineva primea un cadou “fara trimitator”, ii multumea lui Mos Nicolae. In traditia populara romaneasca, Sfantul Nicolae este unul din cei care pazesc Soarele, alaturi de Sfantul Toader. Se spune ca Soarele, ingrozit de relele pe care le vede pe pamant, ar vrea sa fuga, sa-i lasa pe oameni fara lumina, poate asa ei nu vor mai pacatui. Tatal Ceresc insa I-a pus pe cei doi sfint sa-l pazeasca, astfel ca Soarele sa lumineze in continuare, cum ii este dat.

Celalalt Mag

Se zice ca ar fi existat si al patrulea Mag, numit Artaban. Acesta s-a inteles cu ceilalti trei sa se intalneasca intr-un anumit loc din Babilon, inainte de a porni spre Bethleem. Si-a vandut toate bunurile si a cumparat trei pietre scumpe, un safir, un rubin si o perla, ca sa le daruiasca Noului Nascut, Pruncului Iisus.

Plecand spre locul de intalnire, a vazut un om ranit. Nu-l cunostea, dar i s-a facut mila de el. Ca sa-l poata interna intr-un spital, a trebuit sa-si vanda safirul.

A facut-o fara ezitare, fiindca era un om milos. Din cauza ca s-a ocupat de omul acela, cand s-a dus la locul de intalnire cu cei trei Magi, nu I-a mai gasit. Plecasera.

Atunci s-a dus singur spre Bethleem. Cand a ajuns acolo, cineva i-a spus ca ceilalti trei Magi fusesera deja, dar s-au dus intre timp. Nici pe Prunc nu L-a mai gasit. I s-a spus ca plecase in Egipt, impreuna cu familia.

- Trebuia sa nu intarzii! si-a zis el dezamagit.

- Trebuia sa ma inchin Noului Rege. Voi pleca sa-L vad in Egipt.

Tocmai in acest timp soldatii lui Irod, executandu-i poruncile, ucideau pruncii. O femeie se lupta cu un soldat sa-si salveze copilul.

- Stai! striga Artaban.

- Iti dau rubinul acesta daca lasi copilul in viata!

Soldatul fu ispitit de piatra scumpa, o lua si pleca.

Copilul era salvat.

Artaban pleca spre Egipt. Il cauta pe Iisus ani de zile. Nimeni nu-i putea spune sau da informatii exacte. Il purtau dintr-un loc in altul. Abia peste 33 de ani ajunsese din nou la Ierusalim. Aici auzi ca un asa numit Rege al lui Israel fusese rastignit chiar in ziua aceea. Isi dadu seama ca era chiar Acela pe care
Il cauta el. Se hotari sa mearga pe Golgota, sa-I prezinte ceea ce ii mai ramasese: perla.

Dar pe drumul catre Golgota fu oprit de o scena crancena: o tanara fata nu putea scapa din mainile a doi soldati romani, care o brutalizau.

Compatimind-o, le oferi soldatilor perla ca s-o lase in pace. O luara. Spre dupa-amiaza ajunse in fata crucii pe care era rastignit Iisus, care agoniza.

- Am fos flamand si mi-ai dat sa mananc…

- Nu-i adevarat! protesta Artaban. Cand Te-am vazut flamand si Ti-am dat sa mananci, sau insetat si Ti-am dat sa bei? Cand Te-am vazut strain si Te-am primit, gol si Te-am inbracat, bolnav si in inchisoare si Te-am vizitat? De 33 de ani Te caut si nu Te-am gasit, si nu Te-am slujit, Doamne!

De pe cruce auzi vocea lui Iisus:

- Stiu, stiu totul! Intrucat ai facut acestea unora dintre fratii mei, Mie mi-ai facut. Darurile tale au ajuns la Mine.

DE LA MINE PENTRU VOI