Mihail Enache

Ursul alb

Cândva un navigator

A adus pe-al său vapor

Un urs alb găsit la pol

Când trecea cu vasul gol.

L-a vândut unui circaş

Care-l aduse în oraş

Unde fără etichetă

L-a făcut mare vedetă.

Şi l-a propulsat în scenă

Pe a circului arenă.

L-a 'nvăţat să facă tumbe

Chiar pe sârmă ca să umble.

Dar deşi ajuns un star

Gându-i tot zbura hoinar

Cu dor de tara lui

Ţara pinguinului

De inimă s-a îmbolnăvit

Şi-n arenă n-a mai venit

Şi de dor şi supărare

Nici nu a mai vrut mâncare.

Omul de la circ miros

S-a gândit că-i omenos

Să-l trimită cu vaporul

Acolo unde-i era dorul.

Ursul alb s-a vindecat

Când pe gheaţă s-a urcat

Căci polul îngheţat

Ursul alb e împărat.

Într-un codru, într-un colnic,

Trăia domnul Mic Pitic

Un pitic cu barba mare

Cu faţa arsă de soare.

Dintr-o ciupercă frumoasă ,

El îşi făurise-o casă.

Puse şi un felinar;

Căci era om gospodar.

Într-o toamnă cam târzie

Cam aşa, pe la chindie,

A venit un greier mic,

Ce l-a rugat pe pitic:

- Vine iarna cea geroasă;

Eu n-am hrană şi n-am casă.

Dacă mă primeşti la tine,

Ţi-oi cânta să-ţi meargă bine.

Moş pitic fiind miros,

Nu i-a-ntors vorba pe dos.

L-a primit la el în casă

Să nu stea singur la masă.

Iarna toată i-a cântat

Şi piticu-a tot jucat.

Dară când s-a terminat

El de muncă s-a apucat.

Să deretice prin casă,

Curtea s-o facă frumoasă.

Să repare la fântână,

Şi să sape-n grădină.

Greiere-i zise-atunci:

- Eu nu mă pricep la munci.

Eu sunt domn şi sunt artist

Noaptea vesel ziua trist.

Nu ştiu ce-i aia muncă

Toată vara mi-e de ducă.

Deci te las măi frăţioare

Eu plec iar în lumea mare.

Zise-atunci cu of piticul:

- Mergi unde te duce gândul

Căci la muncă m-ai părăsit

La anu' să nu mai vi la cerşit!

Mic Pitic

Lupul nătâng

Sus la munte la Parâng,

Trăia un rup cam nătâng,

Ce avea al său bârlog

În pădure, într-un stog.

Într-o zi porni la vale,

Păşind ţanţoş pe cărare,

Se-ntâlni cu râsul care

Venea de la vânătoare.

- Bună 'vere!  zise lupul

- Bună! îi răspunse râsul

- Cum a fost azi la vânat?

- Mai nimica n-a picat.

Mai la vale la tufan,

E o stână cu-n cioban,

Dar cum m-am apropiat

Căinii-ndată m-au lătrat.

- Eu sunt lupul, las pe mine,

Nu mă sperii eu de câine!

Şi dacă o fi să fie

Pe cioban îl fac piftie.

- Du-te vere, zise râsul

Văzând ce nătâng e Lupul.

- Du-te la stâna de oi,

Eu te-aştept aci-n zăvoi.

Lupul coborî la stână

Să ia o oaie cu lână.

Cum ajunse-n preajma stânii

I-au sărit în spate câinii

Când lupul sări la luptă,

Ciobanu-l păli c-o bâtă.

Câinii m-l luară de gât,

Şi-l trântiră la pământ.

Îi trecu pofta de oi,

Şi fugi drept în zăvoi,

Auzind în urma lui,

Glasul ciobănaşului

- De te mai prind pe la noi

Oasele am să-ţi înmoi!

Şi-am să-ţi pun pielea pe băţ

de furat să te dezvăţ!

Voi copii, să învăţaţi

Şi aminte să luaţi:

Lauda de sine

Nu miroase-a bine.

În pădure lângă sat

Zarvă mare s-a iscat

Păsările călătoare

Dau aici serbare mare.

Şi-au venit ca să le vadă,

Păsările din ogradă.

Au venit să-şi dea concursul

Iepurii, vulpea şi ursul,

Şi gâzele şi gândacii

Broaştele şi cu brotacii

Au venit cu mic cu mare

Să ia parte la serbare.

Într-un pom un piţigoi,

Cântă tare la cimpoi

La tobă  o ciocănitoare

Bate-n ea să sune tare.

Mierla cântă la pian

Pitulicea, de pe ram.

Cântă greieri la vioară

Şi guguştiuci la chitară.

Cântă piţigoii - n ton

Ursul suflă în trombon,

Iar brotacii de pe lac

Le ţin hangul cu: oac, oac, oac.

În pădure lângă sat

Oul năzdrăvan

Un cocoş cu creasta creaţă

S-a sculat de dimineaţă.

Văzând  un ou în cuibar,

Se sui sus pe un par

Şi strigă prelung şi rar

-Cu-cu-rgju! Vă sculaţi!

Şi la mine ascultaţi!

A făcut un ou găina,

Să se scoale gospodina!

Gospodina s-a sculat,

La cuibar a alergat.

Dară oul cu pricina

Pe care-l făcu găina,

A sărit din cel cuibar

La femeie-n buzunar.

Ea l-a dus frumos în casă

Şi l-a pus încet pe masă.

Când veni şi gospodarul

Să-şi ia pipa şi amnarul

Oul se-aruncă în pripă,

Drept la gospodar în pipă.

Atunci omul supărat

A luat oul şi-a plecat

Ca s-ajungă-n târg la piaţă.

Pe drum însă dete faţă

Cu Naică Nătăfleaţă

Ce mergea la târg cu-o raţă

Gospodarul, om sfătos

Îi povesti cum a fost.

Auzindu-l Nătăfleaţă

Schimbă oul cu-a sa raţă

Şi întorcându-se acasă

Puse oul său pe masă.

 Se pomeni apoi a spune:

- Vin nevastă! Vezi minune!

Atunci oul năzdrăvan

Vrând să sară pe divan

A căzut pe sobă-n foc

A pleznit şi-a făcut poc!

Şi rămase :Nătăfleaţă

Fără ou şi fără raţă.

Într-o zi de dimineaţă

A ieşit din curte-o raţă

Cu bobocii după ea

Traversând peste şosea

Lipa, lipa, pe cărare,

O luară spre baltă-n vale.

Când sosiră în zăvoi

Îi zăriră un cotoi

Ce stătea ascuns pe-o cracă

Pândind bobocii să treacă.

Numărându-i el în gând

Cum mergeau aşa în rând

N-apucă să zică nouă

Că se rupse craca-n două

Şi căzu bietul cotoi

Drept cu nasul în noroi

Dumnezeu l-a pedepsit

Că la boboci a râvnit

Cotoiul pedepsit